miercuri, 8 octombrie 2008

Dezvoltarea durabila


De ce tara noastra nu este una moderna?
Epoca modernă, una dintre cele mai importante perioade din istoria poporului român, a fost dominată de idei şi de fapte care au constituit un proces relativ unitar, guvernat însă de diferite legi caracterizate prin diversitatea şi varietatea de particularităţi şi contradicţii ce au dat un colorit special şi specific perioadei, marcate de eforturi permanente de înscriere a ţării în contextul general european al dezvoltării economice, sociale şi politice. România a încercat, prin demersuri nenumărate şi prin intermediul personalităţilor strălucite cu care a fost dăruită, să-şi câştige locul cuvenit pe continentul european. Aceste eforturi au fost impulsionate şi stimulate în împrejurări interne şi externe, care, într-un fel sau altul, au influenţat şi şi-au pus amprenta asupra vieţii economice, inclusiv asupra legăturilor comerciale externe.
Insa tote aceste eforturi au fost in zadar.Astazi suntem spectatori la un teatru pe care il joaca toti cei care traim in Romania, iar primii raspunzatori de ceea ce se intampla suntem noi cei care privim fara sa actionam.

Ce presupune o dezvoltare durabila?
"Lumea se afla intr-o continua schimbare si pentru a evolua are nevoie de noi modele de afaceri. Dezvoltarea durabila presupune afaceri durabile, implica fara doar si poate o colaborare stransa intre autoritati, organizatii nonguvernamentale si mediul de afaceri, si are nevoie chiar de aportul intregii societati pentru ca toate aceste entitati au un interes comun in a descoperi noi parteneri care sa investeasca pe termen lung si mai ales care sa inteleaga ce impact pot avea actiunile lor." a declarat Markus Wirth, Director General al Holcim (Romania).
Dupa cum afirma si Markus Wirth inyr-o dezvoltare durabila a unei societati toti trebuie sa fie implicati, incepand de la omul de rand pana la autoritatile ce conduc statul.Insa cum toata lumea este in criza de timp, de cele mai multe ori uitam sa privim problemele din jurul nostru si totodata sa ne implicam in rezolvarea lor.

Ce putem face pentru o dezvoltare durabila?
Toata lumea vorbeste despre cum ar putea fi mai bine, despre ce am putea face insa nimeni nu trece la fapte.Oare de ce nu oprim apa cand vedem ca un robinet curge fara rost, de de nu stingem becul ziua cand am putea vedea doar cu ajutorul luminii naturale, de ce nu ridicam o hartie de pe jos si de ce suntem atat de nepasatori cu tot ceea ce ne inconjoara?Poate toate aceste lucruri ar trbui sa plece de la cei mai "mari" dintr-un stat toate fiin puse intr-un plan de dezvoltate national.

Sugestii pentru o Romanie mai buna!
Poate unii dintre cei care citesc acest articol se vor gandi de doua ori inainte de a trece pe langa o hartie aruncata pe jos, vor reactiona atunci cand vor vedea pe cineva facand ceva necivilizat. si poate vor face mai intai ceva apoi vor vorbi despre "cum ar fi mai bine sa".