miercuri, 21 mai 2008

Sarbatoarea Pastelui (traditie, cultura, culte)


Sfintele Pasti, cand praznuim Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este o sarbatoare solemna. Bucuria ei este de alta natura decat cea pe care o simtim la Nasterea lui Iisus, cand ne straduim sa facem din inima noastra pestera spirituala in care pruncul Iisus se va naste.

Pentru noi romanii, tema asa intitulata, ar parea, la prima vedere, ca nu are multe necunoscute, deoarece ca ortodocsi si legati bisericeste din cele mai vechi timpuri pana astazi de Patriarhia Constantinopolului, ce reprezinta prin excelenta traditia bizantina.
Denumirea de Paşte a fost iniţial aplicată de primii creştini la comemorarea anuală a Cinei celei de Taină, care avea loc în seara de 13 Nisan (ziua a 13-a a lunii Nisan din calendarul evreiesc - prima lună din an, conform Torah) şi consta dintr-o masă rituală. Această celebrare se substituia vechii mese pascale evreieşti, care marca sărbătoarea azimilor (pâiniţe din făină şi apă, care se mănâncă numai la sărbători).

În primele veacuri ale Creştinătăţii, sărbătoarea s-a numit Paştele Crucii şi Paştele Învierii. Cu timpul, însă, înţelesul cuvântului Paşte s-a restrâns numai la sărbătoarea Învierii.