vineri, 20 februarie 2009
miercuri, 14 ianuarie 2009
Europa voastră, viitorul vostru
Europa cunoscută şi ca bătrânul continent este continentul ce cuprinde tradiţie şi artă, evenimente mondene şi mii de locuri de vizitat.
Europa este, geologic şi geografic, o peninsulă, formând cincimea vestică a Eurasiei. Este considerată, în general, ca un continent de sine stătător, deşi aceasta este mai mult o definiţie culturală decât una pur geografică. Europa este mărginită la vest de Oceanul Atlantic, Oceanul Arctic - la nord, Munţii Urali şi râul Ural - la est, Marea Caspică, Munţii Caucaz şi Marea Neagră - la sud-est şi Marea Mediterană - la sud.
Ca mărime, Europa este penultimul continent din lume, fiind puţin mai mare decât Oceania, cu o suprafaţă de 10.600.000 km². Ca populaţie este al doilea continent în lume, după Asia, cu aproximativ 700.000.000 de locuitori, sau 11% din populaţia lumii.
Ce este globalizarea şi cum "afectează" ea Europa?
Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb.
Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi economică, ale carei origini provin în special din Statele Unite, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au depaşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se înţeleagă. Pe masură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte.Noii jucători au trebuit să facă faţă provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au apărut corporaţiile multinaţionale, pieţele financiare globale, organizaţiile non-guvernamentale, dar şi organizaţii criminale şi reţele teroriste internaţionale.
Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe înţelegeri formale între statele-naţiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să gasească un teren comun pentru înţelegeri care vizează problema globalizării.
Între 1910 şi 1950 o serie de schimbări economice şi politice au redus dramatic volumul şi importanţa fluxurilor comerciale internaţionale. Dar începând cu primul război mondial şi continuând cu cel de-al doilea război mondial, când au fost create FMI si GATT, trendurile s-au inversat. În mediul de după cel de-al doilea război mondial, stimulat de către instituţii economice internaţionale şi programe de reconstrucţie şi dezvoltare, comerţul internaţional a crescut brusc. Începând cu anii ’70 efectele acestui tip de comerţ deveneau mult mai vizibile atât în privinţa beneficiilor, cât şi ca efecte distrugătoare.
Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întreţesute, este util să distingem efectele globalizării în fiecare din mediile economice, politice şi culturale. Alt aspect cheie al globalizării este schimbarea în tehnologie şi inovaţie în special în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial. Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională.
Un document de discuţie publicat de Uniunea Europeană în ajunul reuniunii informale la nivel înalt English din luna aceasta subliniază un plus de încredere în viitorul Europei.Eforturile depuse pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă reprezintă nucleul răspunsului Europei la globalizare. Potrivit preşedintelui Comisei Europene, José Manuel Barroso, „acum este necesar ca liderii europeni să-şi menţină poziţia şi să-şi dubleze ambiţiile”. Numai prin creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, prin integrare socială şi cooperare internaţională va putea Europa să asigure mai multă prosperitate şi un viitor durabil pentru cetăţenii săi.
Pentru ca Uniunea Europeană să poată face faţă provocărilor secolului XXI, ţările membre trebuie să continue să investească în capitalul uman şi în securitatea energetică şi să îmbunătăţească situaţia consumatorilor, consolidând totodată cooperarea în materie de luptă împotriva criminalităţii, terorismului şi schimbărilor climatice.
Cu o populaţie de aproximativ 500 de milioane de locuitori, Europa este cel mai mare exportator şi importator la nivel mondial. Comisia Europeană subliniază importanţa de a menţine deschiderea schimburilor comerciale. Întoarcerea la protecţionism nu i-ar face pe europeni decât mai săraci, în niciun caz mai bogaţi.Însă partenerii comerciali trebuie să propună tuturor aceleaşi reguli.„Dorim ca şi ceilalţi să îşi deschidă mai mult pieţele”, a declarat dl Barroso.
Printre obiectivele politice identificate în documentul de discuţie se numără: încurajarea reformelor economice pentru a ajunge la o prosperitate durabilă şi lărgirea perspectivelor oferite cetăţenilor prin garantarea unui acces mai bun la serviciile sociale, la piaţa muncii şi la educaţie, inclusiv la învăţarea pe toată durata vieţii.
Educaţia rămâne un domeniu care încă ridică probleme pentru Europa. Un alt raport al UE English, publicat tot în această săptămână, aduce la cunoştinţă faptul că reformele indispensabile în sectorul educaţiei întârzie să îşi arate efectul, ceea ce este în detrimentul capacităţii Europei de a face faţă concurenţei mondiale.
Abandon şcolar, lipsa cursurilor de limbi străine, competenţe slabe în materie de lectură la adolescenţii în vârstă de 15 ani - raportul anual al UE în domeniul educaţiei şi formării indică faptul că unele ţări nu îndeplinesc multe dintre cele cinci criterii de referinţă. Pe de altă parte, pentru a încheia într-o notă pozitivă, este de notat că numărul absolvenţilor de matematică, ştiinţă şi tehnologie continuă să crească.
Cum protejează mediul Europa?
Programul PHARE (Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy – Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstructia Economiei) este unul dintre cele trei instrumente de pre-aderare finantat de catre Uniunea Europeana pentru a asista tarile candidate din Europa Centrala si de Est candidate la aderarea la Uniune.
Creat initial in 1989 pentru a asista Polonia si Ungaria, programul PHARE acopera la ora actuala zece tari. El asista cele opt state membre noi: Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia si Slovenia, precum si Bulgaria si Romania intr-o perioada de restructurare economica si schimbare politica masiva.
Pana in 2000 tarile din Balcanii Vestici (Albania, fosta Republica Macedona iugoslava si Bosnia-Herzegovina) erau, de asemenea, beneficiare PHARE. Insa, din 2001 programul CARDS (Community Assistance for Reconstruction, Development and Stability in the Balkans) a inceput sa ofere asistenta financiara acestor tari.In urma invitatiei facute de Consiliul de la Copenhaga în 1993 tarilor din Europa Centrala si de Est sa aplice pentru aderarea la comunitate, sprijinul PHARE a fost reorientat în acest sens, incluzand o expansiune pronuntata pentru sprijinul investitiei în infrastructura. Focarul total de pre-dezvoltare al PHARE a fost realizat în 1997, ca raspuns privind lansarea procesului prezent de expansiune al Consiliului de la Luxemburg. Fondurile Phare se concentreaza complet asupra pre-ascensiunii prioritatilor subliniate în Hartile si Parteneriatele de Dezvoltare care formeaza prioritatile generale pe care tarile trebuie sa le suplineasca pentru a pregati cresterile si resursele disponibile pentru a le ajuta sa faca astfel. Programul National pentru Adoptarea Castigului este orarul tarii candidate pentru pregatirea aderarii. El estimeaza sincronizarea si costurile pasilor necesari pentru pregatirea tarii pentru aderare, implicarile de personal si resursele financiare.
Modelul social şi econimic european...
Cred că Europa, în special ţările europene aderate la UE, sunt un model atât social cât şi economic de urmat de către ţara noastră. România ar trebui să-şi stabilească mai întâi priorităţile şi să se centreze pe problemele importate ale ţării pentru a reuşi să scoată ţara din impas şi astfel să i se ofere o viziune mai clară către viitor. Noi românii ar trebui să luăm exemplul popoarele vecine din vest, pentru a ne păstra o cultură care şi aşa este degradatş, tot din cauza noastră, deoarece nu încercăm să ne păstrăm o identitate naţională şi culturală cât mai intactă.De aceea eu consider că unele ţări din Europe de vest reprezintă un model demn de urmat!
Europa este, geologic şi geografic, o peninsulă, formând cincimea vestică a Eurasiei. Este considerată, în general, ca un continent de sine stătător, deşi aceasta este mai mult o definiţie culturală decât una pur geografică. Europa este mărginită la vest de Oceanul Atlantic, Oceanul Arctic - la nord, Munţii Urali şi râul Ural - la est, Marea Caspică, Munţii Caucaz şi Marea Neagră - la sud-est şi Marea Mediterană - la sud.
Ca mărime, Europa este penultimul continent din lume, fiind puţin mai mare decât Oceania, cu o suprafaţă de 10.600.000 km². Ca populaţie este al doilea continent în lume, după Asia, cu aproximativ 700.000.000 de locuitori, sau 11% din populaţia lumii.
Ce este globalizarea şi cum "afectează" ea Europa?
Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb.
Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi economică, ale carei origini provin în special din Statele Unite, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au depaşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se înţeleagă. Pe masură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte.Noii jucători au trebuit să facă faţă provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au apărut corporaţiile multinaţionale, pieţele financiare globale, organizaţiile non-guvernamentale, dar şi organizaţii criminale şi reţele teroriste internaţionale.
Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe înţelegeri formale între statele-naţiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să gasească un teren comun pentru înţelegeri care vizează problema globalizării.
Între 1910 şi 1950 o serie de schimbări economice şi politice au redus dramatic volumul şi importanţa fluxurilor comerciale internaţionale. Dar începând cu primul război mondial şi continuând cu cel de-al doilea război mondial, când au fost create FMI si GATT, trendurile s-au inversat. În mediul de după cel de-al doilea război mondial, stimulat de către instituţii economice internaţionale şi programe de reconstrucţie şi dezvoltare, comerţul internaţional a crescut brusc. Începând cu anii ’70 efectele acestui tip de comerţ deveneau mult mai vizibile atât în privinţa beneficiilor, cât şi ca efecte distrugătoare.
Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întreţesute, este util să distingem efectele globalizării în fiecare din mediile economice, politice şi culturale. Alt aspect cheie al globalizării este schimbarea în tehnologie şi inovaţie în special în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial. Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională.
Un document de discuţie publicat de Uniunea Europeană în ajunul reuniunii informale la nivel înalt English din luna aceasta subliniază un plus de încredere în viitorul Europei.Eforturile depuse pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă reprezintă nucleul răspunsului Europei la globalizare. Potrivit preşedintelui Comisei Europene, José Manuel Barroso, „acum este necesar ca liderii europeni să-şi menţină poziţia şi să-şi dubleze ambiţiile”. Numai prin creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, prin integrare socială şi cooperare internaţională va putea Europa să asigure mai multă prosperitate şi un viitor durabil pentru cetăţenii săi.
Pentru ca Uniunea Europeană să poată face faţă provocărilor secolului XXI, ţările membre trebuie să continue să investească în capitalul uman şi în securitatea energetică şi să îmbunătăţească situaţia consumatorilor, consolidând totodată cooperarea în materie de luptă împotriva criminalităţii, terorismului şi schimbărilor climatice.
Cu o populaţie de aproximativ 500 de milioane de locuitori, Europa este cel mai mare exportator şi importator la nivel mondial. Comisia Europeană subliniază importanţa de a menţine deschiderea schimburilor comerciale. Întoarcerea la protecţionism nu i-ar face pe europeni decât mai săraci, în niciun caz mai bogaţi.Însă partenerii comerciali trebuie să propună tuturor aceleaşi reguli.„Dorim ca şi ceilalţi să îşi deschidă mai mult pieţele”, a declarat dl Barroso.
Printre obiectivele politice identificate în documentul de discuţie se numără: încurajarea reformelor economice pentru a ajunge la o prosperitate durabilă şi lărgirea perspectivelor oferite cetăţenilor prin garantarea unui acces mai bun la serviciile sociale, la piaţa muncii şi la educaţie, inclusiv la învăţarea pe toată durata vieţii.
Educaţia rămâne un domeniu care încă ridică probleme pentru Europa. Un alt raport al UE English, publicat tot în această săptămână, aduce la cunoştinţă faptul că reformele indispensabile în sectorul educaţiei întârzie să îşi arate efectul, ceea ce este în detrimentul capacităţii Europei de a face faţă concurenţei mondiale.
Abandon şcolar, lipsa cursurilor de limbi străine, competenţe slabe în materie de lectură la adolescenţii în vârstă de 15 ani - raportul anual al UE în domeniul educaţiei şi formării indică faptul că unele ţări nu îndeplinesc multe dintre cele cinci criterii de referinţă. Pe de altă parte, pentru a încheia într-o notă pozitivă, este de notat că numărul absolvenţilor de matematică, ştiinţă şi tehnologie continuă să crească.
Cum protejează mediul Europa?
Programul PHARE (Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy – Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstructia Economiei) este unul dintre cele trei instrumente de pre-aderare finantat de catre Uniunea Europeana pentru a asista tarile candidate din Europa Centrala si de Est candidate la aderarea la Uniune.
Creat initial in 1989 pentru a asista Polonia si Ungaria, programul PHARE acopera la ora actuala zece tari. El asista cele opt state membre noi: Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia si Slovenia, precum si Bulgaria si Romania intr-o perioada de restructurare economica si schimbare politica masiva.
Pana in 2000 tarile din Balcanii Vestici (Albania, fosta Republica Macedona iugoslava si Bosnia-Herzegovina) erau, de asemenea, beneficiare PHARE. Insa, din 2001 programul CARDS (Community Assistance for Reconstruction, Development and Stability in the Balkans) a inceput sa ofere asistenta financiara acestor tari.In urma invitatiei facute de Consiliul de la Copenhaga în 1993 tarilor din Europa Centrala si de Est sa aplice pentru aderarea la comunitate, sprijinul PHARE a fost reorientat în acest sens, incluzand o expansiune pronuntata pentru sprijinul investitiei în infrastructura. Focarul total de pre-dezvoltare al PHARE a fost realizat în 1997, ca raspuns privind lansarea procesului prezent de expansiune al Consiliului de la Luxemburg. Fondurile Phare se concentreaza complet asupra pre-ascensiunii prioritatilor subliniate în Hartile si Parteneriatele de Dezvoltare care formeaza prioritatile generale pe care tarile trebuie sa le suplineasca pentru a pregati cresterile si resursele disponibile pentru a le ajuta sa faca astfel. Programul National pentru Adoptarea Castigului este orarul tarii candidate pentru pregatirea aderarii. El estimeaza sincronizarea si costurile pasilor necesari pentru pregatirea tarii pentru aderare, implicarile de personal si resursele financiare.
Modelul social şi econimic european...
Cred că Europa, în special ţările europene aderate la UE, sunt un model atât social cât şi economic de urmat de către ţara noastră. România ar trebui să-şi stabilească mai întâi priorităţile şi să se centreze pe problemele importate ale ţării pentru a reuşi să scoată ţara din impas şi astfel să i se ofere o viziune mai clară către viitor. Noi românii ar trebui să luăm exemplul popoarele vecine din vest, pentru a ne păstra o cultură care şi aşa este degradatş, tot din cauza noastră, deoarece nu încercăm să ne păstrăm o identitate naţională şi culturală cât mai intactă.De aceea eu consider că unele ţări din Europe de vest reprezintă un model demn de urmat!
miercuri, 19 noiembrie 2008
Discriminarea
Ce este discriminarea?
Discriminarea este directă atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât altă persoană într-o situaţie comparabilă datorită rasei sau originii sale etnice, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Un exemplu de discriminare directă este o ofertă de lucru care menţionează că "persoanele cu handicap nu trebuie să aplice". Însă, în realitate discriminarea îmbracă cele mai subtile forme. De aceea discriminarea indirectă este de asemenea acoperită.Discriminarea este indirectă atunci când o prevedere aparent neutră, un criteriu sau o practică dezavantajează persoanele pe baza rasei sau originii etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale cu condiţia ca această practică să fie justificată în mod obiectiv printr-un scop legitim.
Un exemplu de discriminare indirectă este să se solicite unei persoane care aplică pentru un post să dea un test într-o anumită limbă, chiar dacă acea limbă nu este necesară pentru acel post. Testul ar putea exclude mai multe persoane care au o altă limbă maternă.
Unde intalnim cel mai des discriminarea?
Romanii cred ca discriminarea pe motive de orientare sexuala este cea mai intalnita in Romania, in timp ce orientarea religioasa este cel mai putin deranjanta pentru ei, potrivit Eurobarometrului - 'Discriminarea in UE 2008', publicat pe 1 iulie de Comisia Europeana. Mai mult, peste 40% dintre romani sustin ca au prieteni de etnie roma, in timp ce italienii si cehii sunt cei mai deranjati de aceasta etnie.
Ce putem face pentru a preveni discriminarea?
Poate discriminarea nu va diparea niciodata, pentru ca cei ce "practica" acest lucru nici ei nu dispar.Una din solutii poate ar fi sa-i acceptam pe cei din jurul nostru asa cum sunt indiferent de etnie, sex sau religie.Poate ar trebui sa acceptam acele persoane care prezinta anumite dizabilitati si totodata sa le ajutam si sa nu mai parcam masinile pe locul lor, poate ar trebui sa acceptam toate religiile pentru ca si toti suntem fii Lui Dumnezeu. Si uite asa mergem cu poate inainte si poate generatia din care fac eu parte, poate generatiile care vor urma vor face ceva pentru lumea ce ne inconjoara.Insa pana acolo mai este drum lung iar pentru nioi romanii este unul foarte anevoios.
Discriminarea este directă atunci când o persoană este tratată mai puţin favorabil decât altă persoană într-o situaţie comparabilă datorită rasei sau originii sale etnice, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
Un exemplu de discriminare directă este o ofertă de lucru care menţionează că "persoanele cu handicap nu trebuie să aplice". Însă, în realitate discriminarea îmbracă cele mai subtile forme. De aceea discriminarea indirectă este de asemenea acoperită.Discriminarea este indirectă atunci când o prevedere aparent neutră, un criteriu sau o practică dezavantajează persoanele pe baza rasei sau originii etnice, religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale cu condiţia ca această practică să fie justificată în mod obiectiv printr-un scop legitim.
Un exemplu de discriminare indirectă este să se solicite unei persoane care aplică pentru un post să dea un test într-o anumită limbă, chiar dacă acea limbă nu este necesară pentru acel post. Testul ar putea exclude mai multe persoane care au o altă limbă maternă.
Unde intalnim cel mai des discriminarea?
Romanii cred ca discriminarea pe motive de orientare sexuala este cea mai intalnita in Romania, in timp ce orientarea religioasa este cel mai putin deranjanta pentru ei, potrivit Eurobarometrului - 'Discriminarea in UE 2008', publicat pe 1 iulie de Comisia Europeana. Mai mult, peste 40% dintre romani sustin ca au prieteni de etnie roma, in timp ce italienii si cehii sunt cei mai deranjati de aceasta etnie.
Ce putem face pentru a preveni discriminarea?
Poate discriminarea nu va diparea niciodata, pentru ca cei ce "practica" acest lucru nici ei nu dispar.Una din solutii poate ar fi sa-i acceptam pe cei din jurul nostru asa cum sunt indiferent de etnie, sex sau religie.Poate ar trebui sa acceptam acele persoane care prezinta anumite dizabilitati si totodata sa le ajutam si sa nu mai parcam masinile pe locul lor, poate ar trebui sa acceptam toate religiile pentru ca si toti suntem fii Lui Dumnezeu. Si uite asa mergem cu poate inainte si poate generatia din care fac eu parte, poate generatiile care vor urma vor face ceva pentru lumea ce ne inconjoara.Insa pana acolo mai este drum lung iar pentru nioi romanii este unul foarte anevoios.
miercuri, 5 noiembrie 2008
Toleranta
Ce este toleranta?
Toleranta(lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicabil unei colectivităţi sau individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, al modului său de gândire şi de comportare, precum şi al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).Noţiunea de "toleranta"'apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) şi Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranţei" ("A Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranţa ca reacţie faţă de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzanţelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză a toleranţei: "Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" ("Nu-mi plac ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca Dumneavoastră să le puteţi exprima"). În drama "Nathan înţeleptul", Lessing apără libertatea religioasă.
Semnificaţii
Toleranţa poate fi înţeleasă în diferite moduri:
* Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră tactică.
* Poate reprezenta o acceptanţă sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.
* Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă "suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranţă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă. Astfel, garantarea necesităţii spiritului de toleranţă depăşeşte cu mult domeniul îngust al politicii.
* Alt punct de vedere spune că toleranţa înseamnă a permite ceva ceea ce ar putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiştii în diferite tehnici persuasive şi în războaie informaţionale.
Intoleranţa
Opusă toleranţei este intoleranţa, care poate merge până la fanatism. "Există un singur lucru care nu poate fi tolerat şi anume intoleranţa".
Despre toleranta cu Andrei Plesu
Tema conferintei presupune o discutie in planuri multiple: moral, legal, politic, logic si epistemologic. Sunt angajate aici mari probleme ale istoriei umanitatii, ca si ale zilelor noastre: adevarul, justitia, libertatea, binele, raul etc. Pana unde poate merge � pana unde se cuvine sa mearga - toleranta noastra? Ce este acceptabil si ce este tolerabil? E posibila o fundamentare rationala a inacceptabilitatii? Teme si intrebari profund angajante. Nu poti sa incurajezi toleranta ori s-o deplangi fara sa te pui tu insuti in joc, in situatie.
Raspunsurile celor trei conferentiari au fost, considerate impreuna si fiecare in parte, edificatoare, stimulatoare. In loc de orice alt comentariu, ma rezum la o parte din intrebarile pe care le-am pus invitatilor mei cu speranta ca ele sa constituie un prilej de meditatie pentru toti cititorii:
Ce raport se poate stabili intre toleranta si mila crestina?
Poate fi considerata iubirea o forma de toleranta? Nu cumva, vazuta de pe un alt versant, iubirea inseamna tocmai maxima exigenta, adica intoleranta?
Pe langa aspectul coercitiv al raportului intre toleranta si intoleranta ca nu exista si un aspect evaluativ, o situare intr-o ordine a valorilor? Altfel spus, toleranta este, oare, intotdeauna un raport de putere?
Parerae mea despre toleranta
Sa fii tolerant nu inseamna sa fii indiferent!
Toleranta(lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicabil unei colectivităţi sau individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, al modului său de gândire şi de comportare, precum şi al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).Noţiunea de "toleranta"'apare în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în persoana lui Erasmus din Rotterdam, în efortul său de combatere a fanatismului religios. Alte personalităţi care s-au ilustrat în atitudinea lor consecvent tolerantă în confruntarea cu alte opinii sau reprezentări asupra lumii au fost John Locke (1632-1704), Voltaire (1694-1778) şi Gotthold Lessing (1729-1781). John Locke, în "Scrisoarea asupra toleranţei" ("A Letter Concerning Toleration", 1689), recomandă toleranţa ca reacţie faţă de un comportament aberant, "trebuie suportat ceea ce este contrar uzanţelor comune". Lui Voltaire i se atribuie fraza, considerată deviză a toleranţei: "Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer" ("Nu-mi plac ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca Dumneavoastră să le puteţi exprima"). În drama "Nathan înţeleptul", Lessing apără libertatea religioasă.
Semnificaţii
Toleranţa poate fi înţeleasă în diferite moduri:
* Poate fi adoptată în mod provizoriu sub forma unei concesii, ca manevră tactică.
* Poate reprezenta o acceptanţă sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres.
* Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă "suportare" în sensul originar, ea presupune respectul opiniei contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranţă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă. Astfel, garantarea necesităţii spiritului de toleranţă depăşeşte cu mult domeniul îngust al politicii.
* Alt punct de vedere spune că toleranţa înseamnă a permite ceva ceea ce ar putea fi suprimat. Acest punct de vedere este adoptat de specialiştii în diferite tehnici persuasive şi în războaie informaţionale.
Intoleranţa
Opusă toleranţei este intoleranţa, care poate merge până la fanatism. "Există un singur lucru care nu poate fi tolerat şi anume intoleranţa".
Despre toleranta cu Andrei Plesu
Tema conferintei presupune o discutie in planuri multiple: moral, legal, politic, logic si epistemologic. Sunt angajate aici mari probleme ale istoriei umanitatii, ca si ale zilelor noastre: adevarul, justitia, libertatea, binele, raul etc. Pana unde poate merge � pana unde se cuvine sa mearga - toleranta noastra? Ce este acceptabil si ce este tolerabil? E posibila o fundamentare rationala a inacceptabilitatii? Teme si intrebari profund angajante. Nu poti sa incurajezi toleranta ori s-o deplangi fara sa te pui tu insuti in joc, in situatie.
Raspunsurile celor trei conferentiari au fost, considerate impreuna si fiecare in parte, edificatoare, stimulatoare. In loc de orice alt comentariu, ma rezum la o parte din intrebarile pe care le-am pus invitatilor mei cu speranta ca ele sa constituie un prilej de meditatie pentru toti cititorii:
Ce raport se poate stabili intre toleranta si mila crestina?
Poate fi considerata iubirea o forma de toleranta? Nu cumva, vazuta de pe un alt versant, iubirea inseamna tocmai maxima exigenta, adica intoleranta?
Pe langa aspectul coercitiv al raportului intre toleranta si intoleranta ca nu exista si un aspect evaluativ, o situare intr-o ordine a valorilor? Altfel spus, toleranta este, oare, intotdeauna un raport de putere?
Parerae mea despre toleranta
Sa fii tolerant nu inseamna sa fii indiferent!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
